scrisoare către dumnezeu

ana a fost pizda mea divină şi rea dumnezeule



a fost singura care m-a făcut în genunchi



să-i sărut cu smerenie picioarele



până la caramelul coapselor şi mai departe



printre labii să-i ador



spiritul flămând, lihnit,



ca o floare ce se hrăneşte cu carne de om






am agăţat-o pe facebook, ne-am întâlnit, eu n-aveam niciun ban, ea m-a cinstit



cu cola şi cu gogoşi, am vorbit despre prietenul ei care studia în londra, am râs,



până la urmă am ajuns la mine-n mansardă, ars de dorinţă, ars pe dinăuntru



de prezenţa ei






era noapte, n-a vrut să aprindem nimic, m-a întrebat despre trandafirul uscat



pe care-l ţineam agăţat de-un perete



despre peretele pictat cu ruj şi dermatograf ca o faţă



pe care-mi scrisese o veche iubire while you are reading this



we are so fuck’n’ far away






i-am spus că genunchii ei sunt două cranii de pisică în care s-au visat toate visele inclusiv visul cu nudul ei coborând scara



străfulgerat de erecţia mea. mi-a zis:



- Bine, da’ noi nu ne mai futem odată?



şi după aia să pun nişte jazz






cacat, jazzul e muzică de labagii, i-am zis, dar m-am scos cu ceva rock



& roll de la vecinul de dedesubt când am deschis termopanele &



pumnii s-o cuprind






mi-a zis să fiu cuminte, să n-o ating încă, să stau liniştit şi s-o privesc



luna îşi concentra toate razele în pleata ei roşcată



m-am aşezat



a început să se danseze, lent, în contratimp ca-ntr-o pictură de braque,



în contradictoriu cu muzica de-afară, în ciuda penisului meu tot mai ascuţit



de ritmul mişcărilor ei, de sânii mici, subversivi



sub care buricul devenea gura de canal în care-mi petrecusem copilăria



de şoldul catifelat pe care înflorise o floare de mac



de mâinile suple de gagică mişto cu cicatrici la încheieturi



cu degete prelungi şi subţiate prin buzunare



prin autobuze prin centrul oraşului pe la trecerile aglomarate de pietoni






pe mâinile alea mi-aş fi lăsat toată viaţa



şi moartea



pe mâinile alea aş plânge acum



şi din lacrimi ar ieşi fluturi cu cap de mort






când a rămas goală m-am topit şi m-am scurs sub tălpile ei






şi ca o pasăre ce se reîncarnează din propriul sânge



încet-încet, am început să prind contur &



etc






aşa am păţit şi de-atunci am în piept urmele tălpilor ei






dar acolo, acolo creşteam, şi cum creşteam am început să-i sărut călcâiul



glezna prin care noaptea trecea ca prin flaut



gamba ca un pahar de şampanie



şi genunchii visând, stingheri, tremurând



poemul meu scris cu spermă, acum şi aici, pe zidul plângerii






ah, ana, ana



adolescentă rimelată cu curcubeu



în zidul plângerii lui



labagiu’ de dumnezeu te-a zidit departe de mine



departe de mansarda turtită ca spiritul unui poet excesiv



departe






de gura mea plină



de gustul pizdei tale



la care am ajuns ca printr-un vis ca printr-o moarte ca printr-o expiraţie



a labagiului de dumnezeu






spre care îmi înalţ scrisoarea



şi trăsnetul erecţiei