Adevarurile despre dragoste

Ce este dragostea cu adevarat?
Oamenilor le place sa fie indragostiti. Totusi, “iubire” este un cuvant mare.

Dragostea este o decizie, nu o reactie.

Este o alegere, nu un raspuns. Acesta poate fi unul dintre cele mai importante lucruri spuse vreodata de cineva pe aceasta tema.
Adevarata dragoste nu este niciodata rezultatul a modului cum celalalt arata, se comporta sau interactioneaza cu noi.
Sa nu confundati cuvintele “dragoste” si “relatie”. Nu dovedim ca iubim pe cineva ramanand intr-o relatie. Intr-adevar, exista situatii cand am putea dovedi ca iubim pe cineva plecand din acea relatie.
Deci nu este adevarat ca dragostea ne cere ca noi sa iubim mult timp dupa ce propria noastra fericire a disparut. Daca nu mai suntem fericiti intr-o relatie, ne confruntam cu una dintre cele mai importante intrebari din viata: Avem dreptul de a fi fericiti? Si raspunsul este DA. Sa ramanem intr-o relatie in care nu mai suntem fericiti doar pentru ca am spus ca “vom fi fericiti” ar produce doar nefericire. Poate e timpul sa evadam.
Desigur, este adevarat ca nimeni nu poate vreodata cu adevarat sa “scape” dintr-o relatie. Suntem mereu relationati unii cu altii si singurul lucru care se schimba este forma pe care o ia relatia.
Decizia de a iubi pe cineva - de a-l iubi cu adevarat - este o alegere cu adevarat inalta. Este semnul unui maestru.
Sa iubesti pe cineva ca o “reactie” este o altfel de experienta.. Este semnul unei persoane care inca invata. Pericolul, atunci cand iubim pe cineva ca o reactie, este ca cel pe care il iubim se poate schimba. De fapt, este sigur ca se va schimba. Ar putea sa se ingrase sau sa slabesca. Ar putea sa-si altereze personalitatea. Ar putea sa-si schimbe ideile despre ceva important pentru noi. Si daca suntem indragostiti de ceea ce celalalt ne aduce in relatia respectiva, am putea fi loviti de o enorma dezamagire.
Asa ca, ajungem la al doilea ,mare adevar despre toate astea: dragostea nu se refera la ceea ce iti aduce celalalt, se refera la ceea ce aduci tu celuilalt. Intr-adevar, scopul tuturor relatiilor de dragoste este de a ne oferi o oportunitate de a decide si de a declara, de a anunta si de a exprima, de a deveni si de a implini CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT. Si aceasta deasemenea, este o alegere, nu un raspuns, este o decizie nu o reactie, desi oamenii cred ca este invers.
Sunt doua intrebari care trebuiesc puse in legatura cu viata si relatia si de pe urma carora ar beneficia fiecare:
1. Incotro ma indrept?
2.. Cine merge cu mine?
Este important sa punem aceste intrebari in ordinea corecta. Multi oameni le schimba ordinea si sufera pentru asta tot restul vietii lor. Ades, alegera destinatiei este conditionata si compromisa de alegerea insotitorului. Asta poate face calatoria si drumul foarte accidentat.
Recent, o tanara femeie de vreo 20 de ani m-a intrebat, “Cum te simti cand esti indragostit?” Eu stiu cum ma simt eu. Eu simt ca este o singura persoana in incapere. Atunci cand sunt cu perechea iubita, se simte ca si cum nu exista loc unde “eu” ma sfarsesc si “ea” incepe. Cand privesc in ochii ei, este ca si cum as privi in propriii mei ochi. Cand simt ca ea este trista, este ca si cum tristetea imi strapunge propria inima. Cand ea zambeste, inima mea zambeste cu ea - ca si ea.
As vrea sa pot simti astfel pentru toatalumea. Asta ma straduiesc acum sa fac. Simt asta cu tot mai multi oameni in fiecare zi ce trece.
Pentru Dumnezeu, nici o persoana nu este mai deosebita decat alta. Astfel simte Dumnezeu dragostea. Nu exista conditionari si nimeni nu e mai special decat altcineva.
Deci, al treilea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste conditii.
Al patrulea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste limitari.
Dragostea este libertatea traita. Libertate totala si absoluta. Si astfel, cineva care iubeste pe altcineva nu incearca niciodata sa-l restrictioneze sau sa-l limiteze pe celalalt in nici un fel. Din pacate, pentru multi, dragostea se traduce intr-un mod nepoliticos prin “apartenenta”. Asta nu este exprimat in cuvinte dar este un simt de felul “esti al meu”.
Desigur, in dragostea adevarata, nimic nu ar putea fi mai departe de adevar.

Si in dragostea adevarata, astfel de idei sau de ganduri nu sunt traite niciodata. Nimeni nu detine pe nimeni si nimeni nu se comporta ca si cum ar fi proprietarul celuilalt.
Cel de-al cincilea si probabil cel mai controversat adevar pe care il stiu despre dragoste: dragostea nu spune niciodata nu. Nu fata de persoane de maturitate si inteligenta agale. (Nu vorbim de copii aici.) Indiferent de care ar fi cererea iubitului, dragostea raspunde DA. Asta nu inseamna ca opiniile personale nu sunt exprimate, sau preferintele personale nu sunt anuntate.
Inseamna doar ca, in final, o cerere a iubitului nu este niciodata refuzata.
Cine suntem noi sa refuzam ceva cuiva?
Dumnezeu spune mereu DA. Indiferent de ceea ce vreti, indiferent de alegerile voastre, el nu spune NU niciodata. Aceasta idee poate fi redusa la doua cuvinte: Dumnezeu permite.
Eu cred ca cuvintele “Dumnezeu” si “iubire” sunt interschimbabile, ati putea spune apoi, “dragostea permite.” Ea nu restrictioneaza niciodata, nu limiteaza niciodata, nu opreste ci doar permite. In relatiile de dragoste adevarate, ajungi sa ai ce iti doresti.
Ultimul adevar despre dragoste este ca dragostea se reinnoieste mereu. Nu se sfarseste niciodata. Deci faceti din fiecare zi o zi de nunta in inima voastra.. Chiar daca nu sunteti casatriti. Pentru ca sunteti, stiti, cu toata lumea.. CU TOTII UNA SUNTEM.

Potopul din 2008

In anul 2008, vine Dumnezeu la Noe , care traia linistit in Romania si-i zice:

- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile! Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in gradina.

-Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???

-Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp ...

Am fost si abia am PLATIT TAXA DE INMATRICULARE ...
am nevoie de autorizatie de constructie. ...

Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si astfel am incalcat normele de inaltime.

Apoi compania de electricitate a cerut sa pun ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni marea la mine, ca nu m-au crezut.

Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo traieste bufnita cu pete care-i o specie protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine.

Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activisti pentru protectia animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice sechestrate impotriva vointei lor, si de asemenea au sustinut ca sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de mic, inseamna cruzime asupra lor.

Apoi Ministerul Mediului, a spus ca nu am voie sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac un studiu de impact si implicatiile pe care Potopul Tau le poate avea asupra mediului. Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii, deoarce inca nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor etnice sa angajez pe santier iar Blocul Sindical nu ma lasa sa-mi folosesc la constructie copiii mei deoarece nu fac parte din Sindicat si nu au certificare ISCIR pentru constructia de Arce.

Ca sa fie totul si mai rau, Fiscul, mi-a confiscat toate posesiile deoarce sustin ei ca vreau sa parasesc tara cu specii de animale pe cale de disparitie.

-Deci Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin 10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis. Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar soarele din nou aparu stralucitor pe cer. -Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea ?

-Nu Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul Tariceanu inainte...

Middle Earth Underground

Istoria umanitatii (pe scurt)

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani...

n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa . un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Roza lui Paracelsus de Jorge Luis Borges

Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamant, Paracelsus ii ceru Dumnezeului sau, vagului sau Dumnezeu, oricarui Dumnezeu, sa-i trimita un discipol. In soba, un palid foc proiecta umbrele neregulate. Sa se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi cerut un efort prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala, uita de rugaciunea formulata. Noaptea inghitise athanorul si prafuitele alambice, cand cineva batu in usa. Pe jumatate adormit, Paracelsus se ridica, urca cateva trepte ale scarii in forma de melc si deschise unul dintre canaturile usii. Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit. Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere. La inceput nu rosti nici un cuvint, iar mai apoi magistrul curma, primul, tacerea.- Tin minte chipurile dinspre Apus ca si pe acelea dinspre Rasarit, spuse el nu fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau. Cine esti si ce voiesti de la mine?- Numele meu nu are insemnatate, raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pana aici. Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut.Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mana dreapta, il rasturna pe masa: se prelinse un suvoi de galbeni.Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele. Cand se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza in mana stanga. Roza il nelinisti. Se apleca, isi impreuna varfurile degetelor si spuse:- Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe toate elementele in aur si tot aur imi oferi. Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.- Aurul nu ma preocupa defel, raspunse celalalt. Galbenii acestia nu sunt altceva decat o marturie a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filosofala. Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.Paracelsus rosti rar:- Drumul este Piatra. Piatra este punctul de pornire. Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi. Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat:- Dar exista oare un tel?Paracelsus izbucni in ras.- Detractorii mei, care nu sunt atat de numerosi pe cat sunt de stupizi, sustin contrariul si ma invinuiesc de impostura. Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie. Ceea ce stiu e ca exista un drum.Urma o tacere si apoi celalalt spuse:- Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine, chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa. Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc, fie si de departe, pamantul fagaduit, chiar daca astrele mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe aceasta calatorie, voiesc o dovada.- Cand? intreba Paracelsus, cu neliniste.- In clipa aceasta, raspunse discipolul, aratand dintr-o data o brusca obstinatie.Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana. Tinarul ridica roza deasupra capului.- Se spune, rosti el, ca tu poti arde un trandafir in flacari, pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa, cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar, sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer, si iti ofer, apoi, intreaga viata.- Esti foarte credul, spuse magistrul. Si n-am ce face cu credulitatea; eu am nevoie de credinta.Celalalt insista:- Tocmai pentru ca nu sunt credul vreau sa vad cu proprii mei ochi pieirea si renasterea acestei roze.Paracelsus o luase in mana si se juca, vorbind, cu petalele ei.- Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc? - Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.- Te inseli. Crezi, oare, ca este cu putinta sa trimiti ceva in neant? Crezi ca intaiul Adam a izbutit, in Paradis, sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba?- Nu ne aflam in Paradis, raspunse tinarul cu incapatanare; aici, sub razele lunii, totul e pieritor.Paracelsus se ridicase.- Si in care alt loc ne aflam atunci? Crezi, oare, ca divinitatea ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul? Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decat in a ignora tocmai faptul ca ne aflam in Paradis?- O roza poate sa arda, spuse provocator discipolul.- Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus. Daca ai azvarli aceasta roza in jaratec, ai putea crede ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala. Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou in fata ochilor.- O vorba? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca? Paracelsus il privi cu tristete.- Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb. In aceasta etapa a lungii mele calatorii folosesc, insa, cu totul alte instrumente.- Nu indraznesc sa te intreb care anume, spuse celalalt, cu malitie si umilinta.- Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea pentru a creea cerul si pamantul, si Paradisul invizibil in care acum ne aflam si pe care pacatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvantul dezvaluit de Kabala.Discipolul spuse atunci pe un ton rece:- Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei. Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul. Paracelsus ramase pe ganduri. In cele din urma spuse:- Daca as face-o, ai spune ca e vorba despre o aparenta impusa de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti. Asadar, lasa roza.Mereu neincrezator, suspicios, tanarul il privi. Magistrul ridica vocea si-i spuse:- La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru si a cere de la el un miracol? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar?Celalalt raspunse, tremurand:- Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind in umbra ta, sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu iti voi cere nimic altceva. Voi crede in marturia ochilor mei.Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsus il lasase pe pupitru si il azvirli in flacari. Trandafirul isi schimba culoarea si, dupa cateva clipe, din el nu mai ramase decat o mana de cenusa. Clipe in sir, discipolul astepta cuvantul si miracolul. Paracelsus ramase de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate:- Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost candva roza si nu va mai fi niciodata. Tinarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decat formule gaunoase. Ingenunche si rosti:- Sunt de neiertat. Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa. Ma voi intoarce cand voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau, iar la capatul drumului voi vedea roza.Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa, decat mila pentru batranul magistru atat de venerat, atat de lovit, atat de ilustru si, la sfarsitul vietii, atat de gol pe dinauntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi, cu sacrilegea-i mana, ca indaratul mastii nu se afla nimeni? Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare. Paracelsus il insoti pana la capatul scarii si-i spuse ca va fi intotdeauna bine venit. Amandoi stiau ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramasese singur. Inainte de stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scalciat, rasturna gramajoara de cenusa in mana lui concava si rosti un cuvant cu glas scazut. Roza reaparu...